Olaru, terorizată de Belu. "Mă bătea zilnic. M-a călcat în picioare!"

Oamenii normali îi invidiază tot timpul pe sportivii de performanţă, dar preţul plătit de aceştia pentru succes este deseori mult prea mare şi neştiut de nimeni.

Maria Olaru, una dintre marile gimnaste ale României de după 1989, campioană olimpică la Sydney, în 2000, şi-a scris autobiografia, intitulată sugestiv "Preţul aurului", şi ce dezvăluie în ea ne lasă mască pe toţi. Se pare că marile succese din gimnastica românească, ai căror artizani au fost în perioada de glorie antrenorii Octavian Belu, Lili Cozma şi Mariana Bitang, au fost obţinute prin teroare şi abuz. Maria Olaru dezvăluie tratamentele inumane la care a fost supusă şi bătăile încasate de la primii doi, fapt care ridică mari semne de întrebare cu privire la sistemul nostru educaţional-sportiv. "După‑amiază a fost teroare. Am început cu sol, m‑a bătut și s‑a purtat urât cu mine. Mi‑a dat de două ori tare cu cauciucul peste fund. După ce m‑a bătut, nu am mai făcut nimic. Îi făceam în contră și făceam mutre. Apoi m‑a trecut la sărituri. Acolo mi‑am bătut joc de ea, atunci Lili (nr. Lili Cosma, antrenoarea Mariei) m‑a dat afară din sală.

Am stat în vestiar tot schimbul, apoi m‑a chemat la paralele. Acolo am mers bine cu o singură excepție, m‑am lovit la coaste. După antrenament mi‑a zis că nu mai face niciodată cu mine sărituri și mi‑a mai spus catâr încăpățânat. Era iute la mânie și la meserie. La început, când vedeam ce le făcea celorlalte... mă cam umpleam de groază. Eu, care veneam de acasă cu spaimele și obsesiile mele - era tocmai ce nu‑mi trebuia. Uneori, teroarea e mai greu de suportat când te temi că vei fi pedepsită, decât pedeapsa în sine", e doar unul dintre pasajele tulburătoare din cartea Mariei Olaru, dezvăluite de Gazeta Sporturilor înainte de lansarea oficială care va avea loc sâmbătă, 4 iunie, la Romexpo.

Ioan Cărpinişan i-a învineţit ochii pentru că o durea spatele

"Am avut o zi foarte proastă. La antrenamentul de dimineață am mers prost. De când m‑am trezit din pat mă durea spatele foarte tare. Atunci la antrenament nu am putut să fac mai nimic. Când a văzut d‑nul Cărpinișan că fac prost la treișaizeci, a început să mă bată. Mi‑a tras trei palme până la bârnă. La bârnă am stat în fața lui în poziție de drepți și iar mi‑a tras o palmă, apoi m‑am urcat din nou pe paralele și iar am făcut prost pentru că mă durea spatele din ce în ce mai tare. Când m‑am dat jos, iar m‑a bătut, mi‑a dat cu palma peste față și m‑a trântit jos pe parchet, când eram jos acolo a început să mă calce în picioare. Plângeam foarte tare. Mi s‑au umflat ochii și fața. La ochi eram puțin vânătă", dezvăluie Olaru despre un alt antrenor cu care a lucrat în carieră.

Olaru despre Belu: "M-a bătut pentru că plângeam pentru o colegă. Şi are o palmă grea...!"

Cireaşa de pe tort rămâne însă tratamentul la care a supus-o marele Octavian Belu, lăsat pentru mai la urmă şi în cartea Mariei. "Partea si mai groaznica a urmat dupa aceea: parintii Andreei Ulmeanu au fost convocati la scoala, caci antrenorii principali voiau s-o exmatriculeze, ca sa dea un exemplu pentru toate celelalte. Asa se face ca eu (altfel, prea obisnuita cu violentele fizice care imi maltratasera copilaria) a trebuit sa asist si la o scena cumplita, pe care nu o pot uita.

Acolo, in sala, pe aparatul numit „sol”, in fata tuturor, tatal colegei noastre si-a scos cureaua de la pantaloni, a pus-o jos si a batut-o, lovind-o cu salbaticie, parca incitat de plansetele si contorsionarile ei. A fost un spectacol degradant si, pentru mine, traumatizant. Despre omenie sau utilitate, ce sa mai vorbim? Nimeni n-a intervenit, in vreun fel, sa i-o scoata din maini. De furie si de rusine, am plans, apoi, tot antrenamentul. La sfarsitul sedintei de pregatire, il aud pe domnul Bellu (n.r. Octavian Bellu): «Olaru, ia vino-ncoace!… Ce-i asta la tine? Tu crezi ca pentru tine ar plange vreuna?». Si iar… jart… trosc, mi-a indesat cateva palme de invatatura. si are dl. Bellu o mana grea!… Dar dreptate a avut: niciuna dintre fete, desi se petrecuse sub ochii lor, nu a reactionat in vreun fel. Nu le privea pe ele", a scris Olaru în finalul autobiografiei sale.