Schumacher îşi aniversează ziua în comă

2 ianuarie 2014 18:06   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Michael Schumacher este menţinut de medici în comă indusă, următoarele două săptămâni fiind decisive pentru recuperarea sa.

Astăzi, în ziua în care face 45 de ani, Schumi ar fi trebuit să bea un pahar de şampanie alături de cei dragi. Din păcate, legendarul pilot se luptă în continuare pentru supravieţuire în urma accidentului de schi suferit la finalul anului trecut în staţiunea franceză Meribel.

Operat deja de două ori pe creier, Schumacher e acum în stare stabilă, dar critică, doctorii fiind rezervaţi în privinţa evoluţiei ulterioare.

De altfel, germanul e menţinut în comă artificială, la o temperatură de 35 de grade, menită să-i reducă edemul cerebral. Conform experţilor în neurochirurgie, Schumacher e într-o luptă permanentă cu timpul. Mai exact, cu orice zi care trece, riscul de deces se îndepărtează.

Între timp, a apărut un nou scenariu privind felul în care Schumacher s-a lovit cu capul de una dintre stâncile care flanchează pista de coborâre de la Meribel. Nemţii de la Bild susţin că septuplul campion mondial a încercat s-o ajute pe fiica unui prieten, care îşi pierduse echilibrul şi căzuse undeva în faţa sa. "A avut un ghinion enorm pentru că n-avea viteză mare.

S-a împidicat de una dintre stânci, a pierdut controlul schiurilor şi s-a lovit de altă stâncă", au precizat apropiaţii lui Schumacher.

Partenera de viaţă a fostului pilot, Corinna, n-a fost alături de Schumacher în seara de Anul Nou. Presa germană susţine că aceasta a plecat din spital pe 31 decembrie seara, petrecându-şi ziua de 1 ianuarie la un hotel din Grenoble. Soţia lui Scumi s-a întors însă ieri la clinica unde e internat Michael. "Corinna nu se simte deloc bine, dar e puternică", a dezvăluit Sabine Kehm, managerul lui Schumacher.

Mai multe