Olimpiada de la Soci tinde să devina cel mai prost organizată din istorie. Vezi ultimul incident!

11 februarie 2014 9:50   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Ruşii au cheltuit pentru organizarea Jocurilor Olimpice de la Soci 51 de miliarde de dolari americani, fapt care a făcut-o cea mai scumpă din istorie, dar lucrurile tot prost merg. Pe lângă condiţiile de cazare slabe semnalate în prima zi de către jurnalişti, şi sportivii par să aibă mari probleme.

Johnny Quinn, un american care va concura pentru ţara lui la bob a trăit un adevărat coşmar în satul olimpic, şi nu o dată, ci de două ori la rând. Mai întâi, Quinn a rămas blocat în baie şi n-a mai putut ieşi altfel decât spărgând efectiv uşa. Apoi, a doua zi, americanul a rămas blocat ore în şir în lift, până să fie ajutat de cineva să iasă.

Sportivul a făcut câteva fotografii cu telefonul mobil, pentru a fi crezut, pe care le-a postat pe contul său de Twitter. Nu se mai îndoia nimeni însă că JO de la Soci sunt din punct de vedere organizatoric un fiasco total.

În aceste condiţii, nu ne rămâne decât să sperăm că nu va muri totuşi nimeni în cele trei săptămâni de concurs, dar şi să regretăm că Rusia va organiza şi Mondialul de fotbal din 2018.

Mai multe