Scandal uriaş la Soci. Ruşii au scos-o campioană olimpică pe una de-a lor, deşi o coreeancă a făcut spectacol
Adelina Sotnikova a câştigat medalia olimpică de aur la patinaj artistic, dar presa din lumea întreagă prezentă la Soci a contestat decizia arbitrilor. Cu toţii au considerat că sud coreanca Yuna Kim merita să câştige.
Jurnaliştii au scris comentarii foarte critice în toată lumea şi au vorbit în termeni duri ca furt, jaf sau nedreptate. S-a ajuns până la alcătuirea unei petiţii oficiale trimise la Tribunalul Sportiv de la Lausanne, în care se cere rejudecarea celor două prestaţii. Documentul circulă acum ataşat pe internet şi are ataşat numeroase opinii ale unor oameni importanţi din mass-media, care lucrează pentru posturi ca ESPN, CBC sau NBC, dar şi a unor foşti campioni la acest sport. Părerea este unanimă: Sotnikova este o câştigătoare falsă, adevărata regină fiind asiatica Kim.
Vezi mai jos cele două prestaţii şi scrie şi tu cine ţi-a plăcut mai mult!
Danul pe gheaţă al Sotnikovei
Dansul pe gheaţă al lui Kim