Organizatorii turneului de la Wimbledon spun că nu mai e posibilă o asigurare pentru pandemie

30 iunie 2020 13:24   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Anulat din cauza pandemiei de COVID-19, turneul de la Wimbledon ar fi trebuit să debuteze săptămâna aceasta. Cum competiția a avut asigurare pentru pandemie, organizatorii spun că nedesfășurarea ediției 2020 nu va avea efecte financiare. Pe de altă parte, însă, aceștia anunță că turneul de anul viitor nu va putea fi asigurat pentru același motiv.

Atunci când au decis ca ediția din acest an să nu se mai dispute, reprezentanții All England Lawn Tennis and Croquet Club au subliniat că prioritară pentru ei este sănătatea jucătorilor, arbitrilor, oficialilor, spectatorilor, voluntarilor, a tuturor celor care erau implicați în desfășurarea acestui eveniment major. Director executiv, Richard Lewis a asigurat că efectele financiare ale acestei hotărâri sunt minime: „În caz de anulare, este formidabil să beneficiezi de o asigurare. Noi suntem într-o situație bună. Financiar, noi suntem stabili. Tenisul britanic este bine protejat”. Pe de altă parte, oficialul a precizat că, în contexul actual, nu va mai fi posibil să se încheie o nouă asigurare. „În climatul actual, este imposibil să mai faci așa ceva. Când am fost numit în acest post, în 2012, existau semne că astfel de lucruri se pot întâmpla, din cauza bolilor contagioase care se profilau, ca SARS sau gripa porcină. Acum, nu poți să te asiguri, dar după, vom putea să reîncepem să ne asigurăm. Piața se va deschide din nou. Nu va exista asigurare anul viitor”. 

Mai multe