Patrick Proisy povestește cum a fost alergat de Ion Țiriac la Monte Carlo

6 iunie 2018 15:43   Alte sporturi
Ultima actualizare:

La rubrica ”Paroles d’ex” din cotidianul ”l’Equipe” de astăzi, Patrick Proisy, finalist la Roland Garros, în 1972, a spus că în acea vreme jucătorii de tenis nu erau atât de complicați ca acum. Francezul are, însă, câteva amintiri mai puțin plăcute, iar două sunt legate de Ilie Năstase și Ion Țiriac.

Fostul jucător de tenis francez l-a descris pe Ion Țiriac astfel: ”A făcut totul de la sine. A fost inteligent pe teren, dar nu avea nici o limită pentru a câștiga. Ilie Nastase nu a fost nici el rău. Pentru mine, Năstase a rămas un copil și, pe undeva, nu poți da vina pe un copil”, a declarat fostul jucător francez care și-a amintit de o semifinală de la Bournemouth, în 1975: ”La vremea respectivă, Năstase nu concepea să fie bătut sau condus de cineva mai puțin tare ca el. Am fost la 5-4 în primul set. Pe o minge pe care a considerat-o bună și care a fost anunțată afară, l-a atacat pe arbitrul de linie, iar apoi pe cel de scaun. A refuzat să reia jocul și arbitrul l-a descalificat!”.Pentru Patrick Proisy cel mai greu moment al carierei sale e legat de Ion Țiriac, care l-a alergat într-un club din Monte Carlo după un meci de dublu la care a jucat alături de Georges Goven. ”A făcut totul pentru a ne destabiliza. Meciul s-a încheiat în tensiune. Țiriac m-a urmărit într-un country club din Monte Carlo pentru a-mi rupe racheta în cap! Tipul era isteric și alerga după mine cu racheta în aer. Jean-Paul Loth a intervenit pentru a-l opri”.Cotidianul ”l’Equipe”  a publicat un interviu cu Ilie Năstase, în 28 mai, iar în 4 iunie a prezentat pățania  lui Christophe Roger-Vasselin, campion al juniorilor la Roland Garros, în 1975, sub titlul ”Ilie Năstase mi-a aruncat rachetele în wc!”. 

Mai multe