Pe urmele idolilor - FOTO
Fotbalul american, un sport pe care românii abia îl descoperă, şi-a disputat ieri prima finală autohtonă. În faţa a circa 150 de spectatori zgribuliţi de frig - majoritatea rude şi prieteni ale jucătorilor - Bucharest Warriors a zdrobit cu 56-12 pe Cluj Crussaders.
Denumită, sugestiv, Romanian Bowl, după varianta originală americană, Super Bowl, finala a fost dominată de cea mai veche echipă din România. Warriors nu a avut nici un fel de probleme în a se impune în faţa unei formaţii pe care o mai învinsese o dată în campionat.
Campionii au reuşit nouă touchdownuri, faţă de două ale adversarilor. Astfel, bucureştenii devin primii campioni în cel mai redus campionat din România, cu doar trei etape şi patru echipe participante. În afara finalistelor, la întrecerea din acest an au mai participat Timişoara Lions şi Bucureşti Predators.
Placajele au făcut deliciul spectatorilor
Cu echipamente profesioniste şi cu un elan specific sportivilor aflaţi la început de drum, jucătorii celor două echipe au încercat să se apropie cât de cât de prestaţia idolilor lor de peste Ocean.
Spre marea încântare a celor aflaţi în tribune, care, pentru a fi apropiaţi de acest sport au primit broşuri cu reguli şi termeni specifici. În plus, comentariul partidei a fost asigurat, live, pe stadion, de un comentator specializat.