Pedrosa şi McLean s-au luat la întrecere, primul pe două roţi, celălalt în aer

1 octombrie 2009 15:40   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Cei doi s-au luat la întrecere, Pedrosa în şaua motocicletei sale, iar McLean la bordul avionului MXS-R, gazdă fiind una dintre liniile dreapte ale circuitului de la Montmelo, de lânga Barcelona. Câştigător a fost declarat avionul lui McLean, capabil să dezvolte viteze de aproape 400 de km/oră.

Pedrosa, care anul trecut a ocupat locul al treilea în Moto GP, nu a fost însă departe, el stabilind în acest an şi un record de viteză pe pistă, cu 349,3 km/h, o viteză pe care piloţii de avioane de acrobaţie o ating deseori în demonstraţiile lor.

McLean l-a provocat pe compatriotul său şi la un alt duel al vitezei, de această dată în aer. Cu  avionul MXS-R, cu care va concura şi la Barcelona, McLean i-a explicat lui Pedrosa câteva dintre cele mai spectaculoase manevre ale sale, cei doi comunicând în timpul demonstraţiei prin radio. Pedrosa a fost copilot pe un aparat manevrat de un alt pilot spaniol, Sergio Pla. „Este impresionant. Simţi totul până în adâncul stomacului tău”, a declarat la final Pedrosa, care va concura la rândul său în acest weekend, în Marele Premiu al Portugaliei de la Estoril.

Mai multe