Pennetta, speriată de Halep: “Trebuie să închei punctul de 7 ori!”

10 septembrie 2015 13:29   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Flavia Pennetta a declarat, miercuri, că se aşteaptă la un maraton în semifinalele US Open, în meciul cu Simona Halep, o jucătoare puternică în opinia italiencei, care spune că ocupanta locului 2 mondial este greu de învins, pentru că trimite toate mingile înapoi.

"Pare că nu este atât de puternică precum Vika (n.r. - Azarenka), dar este. Cred că este mai puternică. Ca să faci o minge câştigătoare împotriva ei, trebuie să termini punctul de şapte ori. Ea e mereu acolo şi mingea vine întotdeauna înapoi. Cred că o să fie ca un maraton", a declarat Pennetta.

n vârstă de 33 de ani, Pennetta conduce, cu 3-1, în meciurile directe cu Halep. Însă succesele italiencei nu sunt mai recente de 2013: sferturi la Marbella (2010), scor 6-4, 7-6 (4), optimi la Bastad (2013), scor 4-6, 7-5, 2-0, abandon şi optimi la US Open (2013), scor 6-2, 7-6 (3). Halep are o victorie în ultimul meci, disputat în martie, în optimile de finală ale turneului de la Miami, scor 6-3, 7-5.

Meciul Simona Halep - Flavia Pennetta e programat vineri dimineaţă, în jurul orei 04.00.

Mai multe