Pentru Simona Halep turneul începe luni
Pentru Simona Halep, US Open va începe cu adevărat de abia luni (7 septembrie), în optimile de finală. Ea o va întâlni pe Sabine Lisicki, cap de serie 24, prima jucătoare din Top 90 cu care va juca la actuala ediţie a turneului american.
Sâmbătă (5 septembrie), Simona a defilat în turul al treilea. Încurajată din tribună de Lucian Bute, ea a dispus cu 6-2, 6-3, în doar 67 de minute, de a 154-a jucătoare din lume, americanca Shelby Rogers. La final, Simona a avut parte de o surpriză din partea organizatorilor, care au pus la staţia de amplificare melodia „Dragostea din Tei”. „Nu mă aşteptam la aşa ceva, am auzit-o şi mi-am dat seama de melodie, pentru că atunci când a apărut eram copil şi chiar o ştiam şi o cântam mereu”, a spus Halep.
Tot românca a recunoscut că nu e mulţumită de felul în care a jucat, deşi a obţinut o victorie lejeră.
Adversara are recordul la viteza serviciului
„Nu am jucat foarte bine. A fost pentru prima dată când am jucat în sesiunea de seară şi nu am simţit mingea la începutul meciului. Este o diferenţă mare între a juca seara şi a evolua ziua. Şi vremea a fost mai rece azi, au fost condiţii diferite”, a explicat ea.
Următoarea adversară a Simonei va fi nemţoaica Sabine Liscki, cap de serie 24 şi numărul 24 mondial. Finalistă la Wimbledon 2013, aceasta e o jucătoare periculoasă pe hard, cu un serviciu foarte bun şi rapid – e şi recordmena vitezei la serviciu, 211 km/h. Simona conduce cu 3-1 la meciurile directe, câştigând, de altfel, ultimele 3 partide disputate. Demn de remarcat e că Lisicki (24 WTA) e adversara clasată cel mai bine pe care o întâlneşte românca la actuala ediţie. Până acum, ea a jucat cu Erakovic (99 WTA), Katerina Bondarenko (104 WTA) şi Shelby Rogers (154 WTA).
În sferturi ar urma Azarenka
Dacă va trece de Sabine Lisicki, Simona Halep ar juca împotriva învingătoarei din meciul dintre fostul lider mondial, belarusa Victoria Azarenka, favorită 20 şi numărul 20 mondial, şi americanca Varvara Lepchenko (46 WTA). Azarenka s-a calificat în optimi după ce a învins-o cu scorul de 7-5, 2-6, 6-4 pe nemţoaica Angelique Kerber, cap de serie 11, la capătul unuia dintre cele mai frumoase meciuri ale turneului.