Pilotul de Formula 1 Fernando Alonso, lovit de mașină. Care este starea lui

12 februarie 2021 9:46   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Fostul campion mondial de Formula 1 Fernando Alonso a fost lovit de o mașină în Elveția, în timp ce se deplasa cu bicicleta. Starea lui este stabilă și e în afara oricărui pericol.

Echipa de Formula 1 Alpine a anunţat, joi, că spaniolul Fernando Alonso a suferit un accident în Elveţia, în timp ce se deplasa cu bicicleta. Pilotul este conştient şi bine, a precizat Alpine F1.

“Alpine F1 anunţă că Fernando Alonso a fost implicat într-un accident rutier în timp ce se deplasa cu bicicleta în Elveţia. Fernando este conştient şi bine şi aşteaptă alte investigaţii medicale, mâine dimineaţă. Echipa Alpine F1 nu va mai face vreo declaraţie în acest moment. Mâine vor veni noi detalii”, este anunţul echipei de Formula 1.

Gazzetta dello Sport notează că Alonso a fost lovit de o maşină în apropiere de Lugano. Spaniolul ar avea o fractură la mandibulă şi probleme la dantură.

Mai multe