Pistorius, implicat în două incidente cu arme de foc înainte de crimă
Un prieten al lui Oscar Pistorius a mărturisit, marţi, în procesul în care atletul este acuzat de uciderea prietenei sale Reeva Steenkamp, că acesta a mai fost implicat în două incidente cu arme de foc.
Darren Fresco a povestit că primul incident a avut loc în 2012, când Pistorius a tras cu arma prin trapa maşinii conduse de prietenul său, descărcându-se nervos după un control al poliţiei. Conform lui Fresco, Pistorius a luat arma şi a tras fără avertisment.
Întrebat despre reacţia pe care a avut-o, Darren Fresco a spus: "Vă rog să îmi scuzaţi vocabularul, dar i-am zis «La dracu, eşti nebun»". Potrivit martorului, după acest incident, Pistorius a început să râdă.
Un alt incident a avut loc în ianuarie 2013, într-un restaurant din Johannesburg, atunci când Pistorius i-a cerut lui Fresco să-i dea arma pe sub masă. Conform mărturiei, Fresco s-a conformat, iar Pistorius a luat arma şi a plecat.
"Când s-a întors, Pistorius mi-a cerut să spun că eu sunt cel care a tras cu arma pentru că venise presa", a afirmat Fresco, care a acceptat să-şi ajute prietenul în acest caz.
Oscar Pistorius este judecat, de o săptămână, la Pretoria, pentru uciderea iubitei sale, Reeva Steenkamp, în noaptea de 13 spre 14 februarie 2013.
Pistorius nu a negat niciodată că a împuşcat-o pe Reeva Steenkamp, dar a susţinut încă din prima zi că este vorba de o neînţelegere. El a spus că a crezut că în casă i-au intrat hoţi şi că a tras focuri de armă fără să ştie că Reeva s-a trezit pentru a merge la baie.
Sportivul riscă o condamnare la 25 de ani de închisoare, în cazul în care se va dovedi că a fost crimă cu premeditare.