Ploaia amână finalul BRD Năstase Ţiriac Trophy

24 aprilie 2016 20:35   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Cerul nu vrea ca turneul ATP de la Bucureşti să se termine. Aflat la ultima ediţie, BRD Năstase Ţiriac Trophy nu s-a putut încheia duminică, din cauza ploii.

Duminică ar fi trebuit să fie ziua în care o competiţie care a ţinut capul de afiş al sportului românesc în ultimii 20 de ani, turneul ATP de la Bucureşti, îşi disputa ultimele meciuri ale existenţei sale. 

Natura a fost de altă părere şi ploaia care a început să cadă, cu 5 minute înainte de startul finalei de dublu, nu a permis decât disputarea unui set. Florin Mergea şi Horia Tecău au câştigat singurul set al zilei, 7-5 în faţa perechii Chris Guccione/Andre Sa, şi vor încerca să cucerească titlul luni. Organizatorii au fost nevoiţi să amâne pentru luni, la ora 9.30, continuarea partidei de dublu şi să reprogrameze de la ora 10.00 finala de simplu, dintre Verdasco şi Pouille. Intrarea va fi permisă pe baza biletelor de ieri.

Mai multe