Politica, sport extrem

Zilele trecute, Vitali Klitschko a făcut un anunţ-bombă, exprimându-şi intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale din Ucraina. Pugilistul de 42 de ani calcă astfel pe urmele unor alţi mari sportivi îndrăgostiţi peste noapte de fenomenul politic.

Numele Klitschko inspiră teamă nu numai pe ringul de box, acolo unde fraţii ucraineni Vladimir şi Vitali au adunat împreună nenumărate centuri de campioni mondiali la categoria grea.

Dacă Vladimir e în continuare activ, fiind considerat unul dintre cei mai puternici pugilişti din toate timpurile, Vitali a schimbat puţin registrul, orientându-se spre politică.

Anul trecut a intrat în Parlamentul ucrainean ca lider al unui partid de opoziţie cu nume sugestiv (Udar, adică „Pumnul" în ucraineană), iar acum se pregăteşte pentru marea lovitură.

„Voi fi candidat la prezidenţiale. Nu o să reuşiţi să mă intimidaţi şi nici să mă opriţi aici", a fost mesajul lansat de Vitali Klitschko. Aşadar, următorul adversar al uriaşului ucrainean de 2,01 metri va fi nimeni altul decât Viktor Ianukovici, actualul şef de stat din ţara vecină. În confruntarea Klitschko - Ianukovici, programată în martie 2015, nu se vor împărţi însă pumni, ci se vor număra voturile cetăţenilor ucraineni.

Intenţia lui Vitali Klitschko de a schimba cariera sportivă cu cea politică nu este singulară. De-a lungul timpului, au mai fost consemnate asemenea tentative temerare, încheiate cu mai mult sau mai puţin succes.

Cel mai cunoscut sportiv transformat în politician este Arnold Schwarzenegger, guvernator al statului american California timp de şapte ani (2003-2010). Înainte de a deveni celebru la Hollywood prin roluri ca Terminator sau Conan Barbarul, Arnold a practicat la cel mai înalt nivel culturismul, sport în care a cucerit titluri prestigioase, precum Mister World, Mister Olympia sau Mister Univers.

După ce a renunţat la şahul profesionist, fostul campion mondial s-a dedicat politicii. În 2008, şi-a exprimat intenţia de a-l concura pe Putin la alegerile prezidenţiale din Rusia, fiind unul dintre fondatorii mişcării „Cealaltă Rusia". Nereuşind să strângă numărul de semnături, Kasparov s-a retras. În 2007, din cauza ardorii cu care s-a opus regimului, fostul şahist a fost arestat timp de câteva ore.

Popularitatea de care a beneficiat în Liberia l-a făcut pe George Weah (cel mai bun fotbalist al lumii în 1995) să candideze la alegerile prezidenţiale din ţara sa, în 2005. În primul tur de scrutin, fostul atacant al lui AC Milan a strâns cele mai multe voturi (28 la sută), fiind învins însă în bătălia finală cu Ellen Sirleaf, femeia care conduce şi acum Liberia. Weah a contestat la acea vreme eşecul suferit la urne, acuzând inclusiv falsificarea rezultatelor.

Rebel ca fotbalist, francezul Cantona şi-a păstrat personalitatea şi după ce şi-a agăţat ghetele-n cui. La începutul lui 2012, fotbalistul care a făcut furori la Manchester United a vrut să strângă semnături pentru a candida la preşedinţia Franţei. „Sunt un cetăţean dedicat", a fost mesajul transmis de el. În cele din urmă n-a fost acceptat în cursa prezidenţială încheiată cu victoria lui Hollande.

Fostul mare atacant brazilian e prezent de mult timp pe scena politică din ţara sa natală. Ales în Camera Deputaţilor în 2010, Romario nu se mulţumeşte cu atât şi vrea să candideze în 2016 la postul de primar al oraşului Rio de Janeiro. „Aş fi un primar excelent. În ziua de astăzi, politica este plină de hoţi, în toate sectoarele", a declarat recent Romario, încercând deja să-şi atragă votanţii.

Imediat după Revoluţia din 1989, Ilie Năstase s-a implicat activ în viaţa politică. În 1996, fostul mare tenismen a candidat la primăria Capitalei din partea PDSR. Fără nici o finalitate însă, alegerile fiind câştigate atunci de Victor Ciorbea. Mult mai mult succes a vut în politică Anghel Iordănescu. Antrenorul cu care naţionala a ajuns în sferturile CM din 1994 a avut două mandate în Parlament ca senator de Ilfov, începând cu 2008.