Polo feminin! „Îmbină jocul de echipă cu sportul individual”

10 iulie 2015 10:27   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Polo-ul feminin este o ramură sportivă relativ nouă, care tinde să prindă contur şi în România, după ce în ultimii zece ani s-a dezvoltat tot mai mult în străinătate.

În acest context, clubul Aqua Sport din Bucureşti organizează selecţii pentru fete, sub atenta supraveghere a fostului internaţional de polo, Florin Muşat. Acesta a dezvăluit de ce are nevoie o fată care vrea să facă polo şi ce planuri există în privinţa acestui proiect. „Polo este un sport mai greu decât înotul şi de aceea recomand fetelor care percep înotul ca fiind prea monoton să aleagă polo. E ceva nou în peisajul sportiv de la noi, dar e un sport foarte plăcut, care îmbină jocul de echipă cu sportul individual. Pare un pic dificil, însă pe parcurs te atrage foarte mult. Eu îl văd ca pe un sport potrivit pentru fetele mai băieţoase, celor care să zicem că le place şi fotbalul”, a declarat Florin Muşat. El ar vrea ca la Aqua Sport să facă o echipă de fete competitivă, pe care să o înscrie apoi la competiţii, şi de aceea selecţia este deschisă fetelor între 9 şi 13 ani.

Mai multe