Polo: România a învins vicecampioana mondială

30 august 2010 11:03   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Este a doua victorie a tricolorilor, după cea cu Turcia, scor 12-6, înregistrată în prima zi a competiției. 

Tricolorii au condus ostilitățile în primele două reprize, pe care și le-au adjudecat cu 2-1, respectiv 3-2. Spania a revenit în repriza a treia și a anulat avantajul de două goluri al naționalei României, scor 3-5. Astfel înainte de ultima parte a jocului scorul era egal 8-8, dar echipa antrenată de Istvan Kovacs s-a impus cu 3-2 și a reușit una dintre marile surprize de până acum ale competiției.

Tricolorii au reușit un gol miraculos în ultimul minut al jocului și s-au răzbunat astfel pentru eșecul cu Spania de la Cupa Mondială de la Oradea, când ibericii au câștigat cu 14-8.

”Am pierdut în serie ultimele întâlniri cu Spania. Dar astăzi am jucat cu mai multă atenție și am avut de partea noastră și norocul. Am câștigat până acum ambele meciuri de la acest turneu dar mai avem în continuare un drum lung de parcurs”, a declarat antrenorul secund Ladislav Balanov, la finalul partidei, pentru site-ul oficial al competiției.

Vezi GALERIE FOTO cu tricolorii în meciul cu Spania

”A fost un meci foarte disputat, chiar dur pe alocuri. Cred că ambele echipe au fost bulversate de unele decizii ale arbitrilor. Noi am avut mai multă șansă și am câștigat în final datorită unei aruncări norocoase din ultimul minut”, a spus Alexandru Matei.

Spaniolii ne-au tratat la preț de matineu și erau extrem de nervoși la finalul partidei. ”Nu am jucat nimic. N-am ce să spun mai mult”, a declarat Balasz Sziranyi, ungurul naturalizat spaniol. ”Câștigasem multe meciuri în fața României și de aceea nu aveam prea mari emoții. Dar România a fost o echipă extrem de puternică astăzi, iar noi am repetat multe din greșelile făcute în partida cu Italia”, a declarat și antrenorul spaniol Rafael Aguilar.

Spania este la a doua înfrângere la aceste Europene, după cea cu Italia, 6-7, din prima zi a competiției.

România a făcut un pas mare către sferturile de finală ale competiției. Tricolorii mai au de jucat cu Croația, miercuri de la ora 19.00, cu Italia, vineri de la aceeași oră și cu Muntenegru, duminică, tot de la ora 19.00.

Mai multe