Primele cuvinte ale lui Bute după înfrângerea cu Froch: «Am capacitatea să revin!»

27 mai 2012 7:04   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Lucian Bute că este încrezător că poate reveni, deoarece nu este distrus după ce a pierdut titlul mondial IBF în faţa lui Carl Froch.

"Nu mă aşteptam la o asemenea replică din partea lui Froch. Am incercat să-l atrag în plasă, să-l las să mă bage în corzi şi să-l surprind cu stânga, însă nu mi-a ieşit planul. Froch a fost foarte puternic si a venit peste mine, fiind împins şi de un public fanatic.

Nu ştiu exact ce o să urmeze, dar nu pot vorbi încă despre meciul revanşă. Am nevoie de o perioada de refacere, apoi, impreuna cu antrenorul să analizăm până la cel mai mic detaliu acest meci şi să începem din nou pregătirea. Este greu de spus în acest moment daca va avea loc revanşa sau nu. Sunt sigur că am capacitatea sa revin, pentru ca nu sunt distrus după aceasta infrangere.

Am pierdut şi la amatori meciuri, apoi am revenit, iar la profesionişti asta a fost prima înfrângere. Pot reveni la fel cum au făcut-o şi alţi mari campioni'', a mărturisit Bute, la Nottingham, în cadrul unei conferinţe susţinută dupămeciul cu Froch.

La finalul conferinţei de presă după ce toată lumea l-a aplaudat iubita sa, Elena, l-a imbrăţişat pe pugilistul român, izbucnind in plâns.

Pugilistul Lucian Bute a fost învins prin KO în repriza a cincea de britanicul Carl Froch, într-un meci disputat la Nottingham.

Mai multe