Rareș Fortuneanu calcă pe urmele lui Radu Voina

15 iunie 2019 17:37   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Clujeanul Rareş Fortuneanu (40 de ani) a fost numit antrenor principal la Saint-Raphael, finalista Cupei EHF în 2018. El calcă astfel pe urmele lui Rudi Prisăcaru, care a pregătit pe Fenix Toulouse (2002-2005), și ale lui Radu Voina, care a lucrat în Franța cu RC Strasbourg (1991-1996), SC Selestat (1996-2000) și ASL Robertsau (2003-2005).

În urmă cu 5 ani, clujeanul Rareș Fortuneanu a fost integrat în staff-ul tehnic al echipei din orașul aflat în sudul Franței și la care sunt legitimați portarul Mihai Popescu și Alex Șimicu.Se spune că francezii au învățat handbal de la români. Și nu este o glumă sau o exagerare. Iar la o trecere rapidă în revistă putem aminti de Nicu Nedef, antrenorul cu cele mai multe titluri mondiale câștigate (7), care a activat o vreme în Hexagon. Sau de Daniel Costantini, cel care era văzut luându-și notițe la antrenamentele naționalei noastre, prin anii 90. Între timp, însă, raportul de forțe s-a schimbat, iar astăzi românii încearcă ”să fure meserie” de la francezi. Iar în această postură este și Rareș Fortuneanu.Fost jucător la Știința Bacău (1997-2000) și Dinamo (2000-2004), clujeanul a făcut Școala de Antrenori în Hexagon. Iar după ce și-a încheiat activitatea ca sportiv de performanță, în 2014, a fost inclus în staff-ul echipei sale, Saint-Raphael VHB, ca secund. Vicecampion al Franței în 2016, finalist al Cupei EHF, anul trecut, românul a impresionat prin munca depusă, fiind avansat principal mai zilele trecute. El calcă astfel pe urmele lui Rudi Prisăcaru, care a pregătit pe Fenix Toulouse (2002-2005), și ale lui Radu Voina, care a lucrat în Franța cu RC Strasbourg (1991-1996), SC Selestat (1996-2000) și ASL Robertsau (2003-2005). 

Rareș Fortuneanu a fost secundul lui Christian Gaudin la echipa României

Fortuneanu a avut șansa de a lucra în Hexagon cu Christian Gaudin, cel care a antrenat pe Saint-Raphael între 2005 și 2014, făcând din această echipă una de top. De altfel, acum cinci ani, când francezul a condus reprezentativa României în ”barajul” de calificare la Mondiale, contra Suediei (24-25 și 21-27), l-a ales pe clujean să-i fie secund. ”Pune accent pe disciplină, atât în pregătire, cât şi în timpul jocului”, spunea atunci Fortuneanu despre Gaudin. ”Îşi propune mereu să câştige, să fie campion, indiferent dacă e vorba despre handbal sau dacă joacă table. Pentru el, locul 2 nu contează. Vrea ca jucătorii săi să nu-şi plece niciodată capul, iar dacă pierd, să o facă demn”. O atitudine pe care a adoptat-o, fără îndoială, și Rareș Fortuneanu.    

Rareș Fortuneanu a fost elogiat de președintele Francois Krakowski

Rareş Fortuneanu îi succede lui Joël Da Silva, care a pregătit pe Saint-Raphael în ultimii cinci ani, și are ca obiectiv să readucă această formație pe podium în campionatul Franței după un campionat în care a terminat pe locul 7. Președinte al clubului de 33 de ani, Jean-Francois Krakowski a explicat în ” Var-Matin” de ce l-a ales pe român și pe Wissem Hmam ca secund al acestuia: ”Acest tandem va face ceea ce e mai bun. Pe Rareș l-am cunoscut ca jucător. Știe să conducă oamenii. A învățat în plus să-și controleze impulsivitatea. În ceea ce îl privește pe  Wissem, l-am auzit cum vorbește în vestiar. Și el e un conducător. Cu acești doi oameni și un efectiv stabil de 16 profesioniști putem fi ambițioși”. 

Mai multe