Război în familia Nordului! "Tigroaicele" de la CSM au meci special în Danemarca

20 octombrie 2017 12:21   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Meciul Nykobing – CSM Bucureşti (azi, 17.45, Digi şi Dolce) din etapa a treia a grupelor Ligii Campionilor la handbal feminin e un veritabil derby în familie între daneze, suedeze şi norvegience.

„Tigroaicele” de la CSM defilează în prima fază a grupelor celei mai importante competiţii continentale. După două victorii consecutive, Cristina Neagu şi colegele sale dau astăzi cel mai important test al toamnei, pe terenul campioanei Danemarcei, Nykobing Falster. Analizând loturile celor două echipe, meciul e unul cu totul aparte. În primul rând, antrenoarea CSM-ului, daneza Helle Thomsen, se întoarce în ţara natală pentru un duel direct cu un tehnician născut la capătul lumii, în Groenlanda. De asemenea, în calitate fostă selecţioneră a Suediei, Thomsen va avea ca adversare nu mai puţin de patru internaţionale sudeze. Acestea din urmă se vor duela pe semicerc cu trei compatrioate de la CSM, în frunte cu golghetera Gullden. Aşadar, în sala din Danemarca se va vorbi în special suedeza, iar pe alocuri se vor auzi şi frânturi de daneză (Line Jorgensen de la CSM contra numeroaselor conaţionale) sau norvegiană (Kutovic şi Frafjord, la noi, respectiv Merg la echipa din Nykobing).

Clasamentul grupei

1. CSM Bucureşti 4p

2. Nykobing Falster       2p

3. Krim Ljubljana 2p

4. Vistal Gdynia   0p

*Se califică în grupele principale ale Ligii Campionilor primele trei clasate.

Mai multe