Record incredibil pentru Roger Federer: e cel mai vârstnic lider mondial ATP!

16 februarie 2018 23:04   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Roger Federer a mai scris o pagină de istorie, poate cea mai glorioasă dintre toate, pentru că e cea mai greu de realizat: a devenit cel mai vârstnic lider mondial din istoria tenisului masculin!

În vârstă de 36 de ani, şase luni şi 11 zile, Roger Federer a reușit un lucru pe care nimeni nu îl credea omenește posibil: a ajuns în postur de lider mondial ATP. Un lucru absolut fabulos, pentru că necesită constanță la cel mai înalt timp de un an, nu doar la un turneu de Grand Slam. Vechiul record îi aparține americanului Andre Agassi. Acesta avea 33 de ani şi patru luni, în 2003 când a fost ultima dată numărul 1. Federer a devenit matematic lider mondial după ce s-a calificat în semifinalele turneului ATP de la Rotterdam. În sferturi, el l-a învins cu scorul de 4-6, 6-1, 6-1, într-o oră şi 19 minute, pe olandezul Robin Haase.

Federer își va extinde de luni recordul de longevitate în fruntea clasamentul ATP, care acum a ajuns la 302 de săptămâni. Elvețianul a fost pe locul „ între 2 februarie 2004 şi 17 august 2008 (237 de săptămâni), între 6 iulie 2009 şi 6 iunie 2010 (48 de săptămâni) şi între 19 iulie şi 4 noiembrie 2012 (17 săptămâni).

Mai multe