«Regele» Federer, al 7-lea titlu la Wimbledon

9 iulie 2012 17:43   Alte sporturi
Ultima actualizare:

"E plăcut", au fost primele cuvinte ale lui Federer. "E ca şi cum trofeul nu m-ar fi părăsit niciodată". Într-adevăr, senzaţie de deja-vu cu elveţianul ridicând trofeul la Wimbledon. Doar Pete Sampras şi William Renshaw au mai câştigat 7 trofee la All England Club.

Dar marea realizare a elveţianului e alta. Din 2009, anul lacrimilor de neputinţă în faţa lui Nadal, Roger nu s-a mai apropiat - şi mulţi credeau că nici n-o va mai face vreodată - de primul loc.

Victoria cu Murray l-a readus după doi ani pe "King Federer" pe tronul tenisului mondial şi l-a aruncat direct în cartea recordurilor, acolo unde i-a mai şters o performanţă lui Pete Sampras: 286 de săptămâni lider ATP.

"E incredibil ce am realizat, Pete e eroul meu", a spus "Fedex" după victoria cu Murray.

"Nu vrea să se oprească aici. Va continua să joace bine şi ar putea ajunge foarte uşor la 8-9 titluri la Wimbledon. E mult mai bun decât orice alt jucător pe iarbă", a declarat Sampras.

Pentru "King Roger" urmează, chiar la finalul acestei luni, Jocurile Olimpice, singurul mare trofeu individual care lipseşte din palmaresul său.

Recordurile lui Roger

- 24 de finale de Grand Slam - 8 finale la Wimbledon - 6 turnee ale campionilor câştigate - 32 de finale de Masters - 286 de săptămâni pe locul 1 - 24 de finale câştigate la rând între 2003 şi 2005 - 70 de milioane $ câştigaţi din tenis

Mai multe