Revenire tardivă pentru România în disputa cu Olanda

16 decembrie 2018 17:49   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Condusă și cu 8 goluri, echipa feminină de handbal a României a pierdut (20-24) meciul cu Olanda și a terminat pe locul 4 la Euro 2018

Naționala noastră a avut un debut slab de meci, permițând adversarelor să se detașeze decisiv până la pauză. Pe final, tricolorele au irosit ocazii bune de a restabili egalitatea, comițând erori copilărești în special din încercarea de a declanșa contraatacul.

România a încheiat a doua săptămână la această ediție a Campionatului European la fel cum o începuse. Dominată clar de Olanda, reprezentativa antrenată de Martin Ambros n-a amenințat în niciun moment succesul batavelor. Evoluția scorului o arată foarte bine: 0-2, 1-3, 3-3, 3-6, 4-9, 6-12, 8-15 (pauză), 10-16, 11-17, 12-20, 13-21 (min. 45). Iar revenirea din ultimele 15 minute a echipei noastre n-a făcut decât să micșoreze diferența de pe tabela de scor (18-21 în minutul 52, respectiv 20-24 la final).Afectată de eșec, ca de altfel și colegele sale, Mădălina Zamfirescu a mărturisit la TVR, după meci: ”Am pierdut pe greşelile noastre, din păcate! Atât s-a putut astăzi. Ar fi trebuie să mai dureze meciul să revenim complet. Am încercat să facem tot ce am vorbit, să luptăm pentru Neagu, pentru România... Nu poţi fi fericit după pierderea medaliei. Locul 4 e cel mai dureros, Nu câştigi nimic. Contează mult că suntem în primele patru din Europa, dar ne-am dorit mai mult”, a declarat Mădălina Zamfirescu, pentru TVR. 

Vali Ardean a marcat 6 goluri

Autoare a 6 goluri din 8 aruncări (procentaj de 75%), Valentina Ardean Elisei a fost secundată, în plan ofensiv, de Laura Chiper (3), Melinda Geiger (2), Eliza Buceschi (2), Gabi Perianu (2), Cristina Laslo (2), Mădălina Zamfirescu (2) și Crina Pintea (1). Cele mai bune realizatoare ale Olandei au fost Nycke Groot (5), Lois Abbingh (4) și Angela Malestein (4). Echipa pregătită de Martin Ambros a încheiat competiția pe locul 4, îndeplinindu-și obiectivul propus de către FRH (clasarea între primele 6 echipe). De asemenea, s-a obținut calificarea fără preliminarii la Campionatul Mondial care se va desfășura în decembrie 2020, în Japonia. În urma echipei României, la această ediție a CE s-au clasat echipe cu palmares superior precum Norvegia, Danemarca, Germania, Spania, Ungaria sau Muntenegru. 

S-a egalat rezultatul din 2000

Participantă la douăsprezece ediții (a absentat la aceea din 2006) ale Campionatului European, echipa feminină de handbal a României a mai ocupat locul 4 în 2000, când competiția s-a desfășurat la București și la Rm. Vâlcea. Cea mai bună clasare datează din 2010, când s-a cucerit medalie de bronz. Alte clasări ale României la CE: locul 5 – 1996, 2008 și 2016, locul 7 – 2002 și 2004, locul 9 – 2014, locul 10 – 1994 și 2012, locul 11 – 1998.  

Cristina Neagu, depășită de Eliza Buceschi

Golgheteră a turneului final al CE din 2010, când a marcat 53 de goluri, Cristina Neagu (30 de ani) a înscris de 44 de ori la competiția încheiată aseară, la Paris, cu finala Franța – Rusia. Accidentată, bucureșteanca n-a putut evolua în semifinală și în meciul pentru locurile 3-4. Așa că se afla pe locul 3 în clasamentul golgheterelor, înaintea disputei pentru titlul continental. Neagu a fost depășită de Eliza Buceschi (45 goluri), în timp ce poziția de lider a fost deținută de sârboaica Katarina Krpez (50 de goluri). 

Mai multe