Roger Federer nu va mai juca tenis în acest an
Starul elvețian Roger Federer a anunțat că nu va mai juca tenis în acest an din cauza unei accidentări la genunchi.
Ajuns la vârsta de 38 de ani, Federer a luat această decizie după ce a suferit o procedurăartroscopică rapidă suplimentară la genunchiul drept. Federer avea deja probleme din februarie și a luat această decizie pentru a se proteja pe termen lung.
"La fel cum am făcut și înaintea sezonului din 2017, intenționez să-mi iau timpul necesar pentru a fi gata să joc la cel mai înalt nivel. Îmi vor lipsi fanii și turneele, dar aștept să îi văd din nou pe toți la începutul sezonului 2021", a afirmat Roger Federer, citat de Euronews.com.
Roger Federer a avut probleme la genunchi și la spate și în 2016, motiv pentru care a hotărât să facă o pauză de durată. Când s-a întors în circuit, el coborâse deja pe locul 16 ATP, dar a recuperat rapid și a încheiat sezonul pe locul 2, după ce a câștigat șapte trofee, inclusiv Australian Open și Wimbledon.
În actualul sezon, el a jucat ultimul său meci la Australian Open 2020, când a pierdut în semifinale în fața lui Novak Djokovic, cel care avea să câștige și trofeul.
De absența lui Federer pot profita Rafael Nadal și Novak Djokovic, principalii doi favoriți la Roland Garros 2020 (21 septembrie - 11 octombrie). Cu 12 trofee câștigate la Roland Garros, ultimele trei în 2017, 2018 și 2019, spaniolul Rafael Nadal este creditat cu prima șansă la Openul Francez, la o cotă de 2.00 afișată de acest site de pariuri sportive online.
Cum s-a descurcat Roger Federer la turneele de GrandSlam
Dintre turneele de GrandSlam, Roger Federer s-a descurcat cel mai slab tocmai la Roland Garros, unde are un singur titlu, câștigat în 2009.
În schimb, iarba de la Wimbledon a fost preferata sa, având opt titluri, în 2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012 și 2017. Anul trecut a fost învins în finală de Novak Djokovic după un meci de poveste.
La Australian Open are șase titluri câștigate, în 2004, 2006, 2007, 2010, 2017 și 2018. În schimb, la US Open, deși are cinci titluri în palmares, ultimul datează tocmai din 2008.
În plus, Roger Federer a câștigat de șase ori și Turneul Campionilor, dar ultima victorie datează din 2011. În general pe măsură ce a înaintat în vârstă, Federer nu a mai acordat importanță acestei competiții. Iar la Jocurile Olimpice, cea mai bună performanță a elvețianului este finala pierdută în 2012.
Pe lângă aceste performanțe, Roger Federer este recunoscut în lumea sportului și pentru actele caritabile pe care le face. Începând cu 2003 a înființat o fundație care îi poartă numele și, prin intermediul acesteia, a ajutat copiii din Africa, s-a implicat în lupta împotriva SIDA, a strâns bani după cutremure sau tsunami și a donat bani pentru ca tinerii din zone defavorizate să aibă șansa la educație.
În 2011, Federer a ocupat chiar locul 2 în topul celor mai respectați oameni, după Nelson Mandela, dar în fața lui Bill Gates, Steve Jobs, Oprah Winfreh sau Bono.
Federer are doua străzi care îi poartă numele, una în orașul german Halle, iar alta în Biel, Elveția. Din mai 2020, pe o monedă din Elveția, de 20 de franci, este afișat chipul lui Federer. În curând figura acestuia va fi și pe o monedă de 50 de franci.
Totodată, Forbes a anunțat că Federer a ocupat locul 1 în topul celor mai bine plătiți sportivi din lume, cu venituri de 106.3 milioane de dolari. El i-a depășit astfel pe celebrii fotbaliștiCristiano Ronaldo, Lionel Messi și Neymar.