Roger Federer revine pe teren în martie, la Doha

2 februarie 2021 13:07   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Aflat pe locul 5 în clasamentul mondial, Roger Federer (39 de ani) şi-a anunţat revenirea pe terenul de joc la turneul de 250 de puncte de la Doha, programat între 8 şi 13 martie. În urmă cu mai bine de un an, elvețianul a suferit o accidentare la genunchi care l-a împiedicat să mai joace. Federer a câştigat ediţiile 2005, 2006 şi 2011 ale întrecerii din Qatar.

Cum pandemia de Sars-Cov-2 a fost declarată în martie 2020, ceea ce a condus la anularea turneelor de tenis pe cinci luni, el nu a pierdut foarte multe competiţii. Accidentat la Melbourne, Federer a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchiul drept, în 3 februarie 2020. El şi-a reluat antrenamentele la sfârșitul lunii martie, însă În iunie trecut a fost operat din nou la genunchi şi a decis că nu va mai juca până la finalul anului. Apoi, nefiind refăcut în totalitate, a fost nevoit să declare forfait şi pentru turneele de la începutul acestui an, inclusiv la Australian Open. "Australia a fost prea devreme din cauza genunchiului meu. Asta doare. Este unul dintre locurile în care îmi place cel mai mult să joc. Am vrut să revin la un turneu mai mic, astfel încât să nu fiu pe deplin în atenţie şi unde stresul este, de asemenea, puţin mai mic", a spus cel care a câștigat de şase ori grand slam-ului de la Antipozi (2004, 2006, 2007, 2010, 2017 și 2018), fiind finalist în 2009. Fost lider mondial, Federer și-a stabilit  obiectivele pentru 2021. După ce va evolua în Qatar, el intenționează să mai joace un turneu pentru a pregăti sezonul pe zgură. „Mă voi concentra apoi pe Halle, Wimbledon și Jocurile  Olimpice”, a spus cel care n-a câștigat încă medalia de aur la JO. 

Mai multe