Roger Federer și Rafael Nadal vor face din nou echipă la Laver Cup
14 decembrie 2018 11:44
Alte sporturi
Ultima actualizare:
Absent anul acesta, Rafael Nadal a decis să participe din nou la Cupa Laver, alături de Roger Federer, cel care a creat competiția în 2017. Cei doi campioni vor evolua în echipa Europei.
Aflat acum pe locul 2 mondial, Nadal a jucat alături de elvețian în 2017. Atunci cei doi au făcut dublu, în premieră, câștigând întrecerea cu echipa formată din jucători reprezentând ”Restul Lumii”.
Europa își va apăra titlul câștigat anul acesta la Geneva, între 20 și 22 septembrie 2019. Aceasta va fi a treia ediția a Cupei Laver.