Roland Garros 2020, amânat de coronavirus. Când se va disputa

17 martie 2020 18:50   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Pandemia de coronavirus a făcut prima victimă printre turneele de Grand Slam. Roland Garros 2020 a fost amânat pentru toamnă.

Organizatorii turneului de la Roland Garros au anunţat, marţi, amânarea celui de-al doilea Grand Slam al anului. Competiţia era programată între 24 mai şi 7 iunie, iar noul interval propus de organizatori este 20 septembrie - 4 octombrie.

WTA anunțase încă de luni suspendarea tuturor turneelor programate până la 2 mai, în contextul pandemiei de coronavirus. La 2 mai ar urma să înceapă Madrid Open, turneu organizat de Ion Ţiriac, dar în privința lui o decizie se va lua la finalul lunii aprilie.

În afara turneelor de la Indian Wells, Miami, Charleston, Bogota şi Gudalajara, deja anulate, nu se vor desfăşura la datele programate competiţiile de la Stuttgart, Istanbul şi Praga.

Nu doar WTA, ci și ATP a anunţat că a suspendat toate competiţiile sale pe o perioadă de şase săptămâni. Astfel, până la 20 aprilie nu va avea loc niciun turneu ATP Tour şi ATP Challenger Tour. Sunt afectate de suspendarea circuitului ATP turneele de la Miami, Houston, Marrakech, Monte-Carlo, Barcelona şi Budapesta.

De asemenea, ITF a amânat atât turneul final al Fed Cup, programat în perioada 14-19 aprilie la Budapesta, cât şi întâlnirile din play-off-ul Fed Cup, din 17 şi 18 aprilie.

Mai multe