Româncele domină Top 100 WTA. Ana Bogdan e a șasea intrată în ierarhie
Noul clasament WTA, publicat după Australian Open, ne aduce motive de bucurie chiar dacă Simona Halep a fost detronată de pe prima poziție. Avem din nou 6 românce în Top 100 mondial, ceea ce înseamnă că tenisul românesc chiar este o forță în circuit.
Cum se știe, Simona Halep a coborât, după 16 săptămâni, de pe primul loc în lume. Ea a fost detronată de învingătoarea de la Australian Open, Caroline Wozniacki, care revine pe prima poziție după 6 ani, bifând a 68-a săptămână în fruntea ierarhiei.
A doua româncă în clasamentul WTA este Sorana Cîrstea, care se menține pe locul 36. E urmată de Irina Begu, care a urcat trei poziții și e acum pe locul 37, și de Mihaela Buzărnescu. Aceasta a urcat pe cel mai bun loc al carierei, ajungând acum pe 43 în lume.
A cincea româncă în ierarhia mondială este nou intrata în Top 100 WTA, Ana Bogdan. Ajunsă în turul trei la Australian Open, aceasta a urcat până pe locul 89 în lume, împlinindu-și astfel un vis de o viață.
Prezențele românești din primele 100 de locuri se încheie cu Monica Niculescu, care staționează pe 99 în lume.
În Top 200 WTA, cel mai bine clasată este Alexandra Cadanțu, care a urcat o poziție, până pe 171. E urmată de Irina Bara, care a urcat 8 poziții și e acum pe 175, și de Alexandra Dulgheru, care a urcat 14 poziții și e acum pe 176.