România a debutat cu o victorie clară la CM de handbal în fața Iranului. Oana Borș, accidentare urâtă

3 decembrie 2021 18:55   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Echipa feminină de handbal a României a debutat cu o victorie categorică, în această seară, la Campionatul Mondial din Spania: 39-11 (20-3) cu Iran. Celălalt meci, Norvegia - Kazahstanm e programat tot astăzi, la 21.30.

Jucătoarele pregătite de Adrian Vasile au dominat autoritar confruntarea, detașându-se din start. Ele au profitat și de lipsa de experiență a adversarelor, debutante la o competiție de acest nivel.Golurile echipei noastre au fost înscrise de Cristina Laslo (6 goluri / 7 aruncări), Nicoleta Dincă (6/10), Diana Rotaru (5/6), Alexandra Dindiligan (3/4), Lorena Ostase (3/5), Alina Ilie (3/6), Laura Moisă (3/7), Alexandra Subțirică-Iovănescu (2/2), Bianca Harabagiu (2/2), Crina Pintea (2/5), Bianca Bazaliu (2/6), Mădălina Zamfirescu (1/1) și Oana Borș (1/2). Cea mai bună marcatoare a Iranului a fost Mina Vatanparast Tootoonsiz (6 goluri / 9 aruncări). În poartă, Iulia Dumanska a apărat 10 aruncări din 13 (77%), iar Diana Ciucă a avut un procentaj de 38% (5 parade la 13 aruncări).  În minutul 19, după ce a înscris primul gol la națională, extrema Oana Borș (18 ani) a părăsit terenul pe targă, accidentată la genunchiul drept. O accidentare mai puțin gravă a suferit și Crina Pintea.Duminică, la 19.00, România va întâlni Kazahstan.  

Mai multe