România a făcut instrucţie cu Tunisia

9 decembrie 2009 15:06   Alte sporturi
Ultima actualizare:

România s-a impus în faţa Tunisiei la capătul unui meci fără istoric. Antrenorul Radu Voina a rulat întreg lotul avut la dispoziţie - doar Cristina Vărzaru a fost menajată. Fetele au exersat, în faţa unui adversar modest, o parte din schemele cu care speră să surprindă mâine Norvegia într-un meci care ar putea mări considerabil şansele noastre de a ajunge în semifinalele Campionatului Mondial.

Singura pată neagră a partidei a fost accidentarea Ramonei Maier, care a suferit o entorsă după o ciocnire cu portarul Tunisiei. Din fericire, Ramona - aflată la primul meci de la acest Mondial, tocmai pentru că s-a aflat în recuperare după o accidenatre la acelaşi picior drept - a revenit pe teren în ultimele cinci minute şi a părut că a trecut cu bine de entorsă. Una peste alta, am asistat la o vitorie de moral, care ne face să aşteptăm cu încredere partida de joi, cu Norvegia. Aceasta va avea loc cu începere de la ora 13.15 şi va putea fi urmărită în direct la TVR 1. De asemenea, pe www.adevarul.ro puteti urmări desfăşurarea meciului în format livetext.

De ce este meciul cu Norvegia crucial pentru viitorul echipei noastre?În grupa principală II, acolo unde va merge România, se califică ocupantele primelor trei locuri din grupele preliminare C şi D. În grupa C, acestea se ştiu deja: România, Norvegia şi Ungaria. La fel stau lucrurile şi în grupa D, acolo unde Spania, Coreea de Sud şi China sunt şi ele deja calificate. Cum în grupa principală formaţiile care au fost colege de serie nu mai joacă între ele, în clasament contează rezultatele meciurilor directe din preliminarii. Deci, în cazul României, doar rezultatele partidelor cu Ungaria şi Norvegia. Dacă reuşesc să le bată mâine şi pe nordice, atunci tricolorele vor începe grupa principală II de pe primul loc, cu maximum de puncte, 4. dacă vor face egal mâine cu Norvegia, atunci vor avea 3 puncte, iar dacă vor pierde, vor rămâne doar cu cele două puncte aduse de victoria de luni din faţa Ungariei (31-25). Acumm Norvegia are şi ea două puncte, după ce, în urmă cu câteva ore, a învins Ungaria. Astfel, meciul de joi, dintre România şi Norvegia, este o adevărată finală, nu numai pentru câştigarea grupei preliminare dar şi pentru ocuparea primului lor în grupa principală II.

Până acum, echipa noastră a înregistrat următoarele rezultate:România - Chile 51-17România - Japonia 37-28România - Ungaria 31-25România - Tunisia 39-22

Clasament Grupa C1. România 4 4 0 0 158-92 8p2. Norvegia 4 4 0 0 139-78 8p3. Ungaria 4 2 0 2 107-95 4p4. Japonia 4 1 1 2 116-121 3p5. Tunisia 4 0 1 3 103-139 1p6. Chile 4 0 0 4 65-181 0p

Mai multe