România a fost surclasată de Norvegia... Au luat-o la țintă pe portarul Lunde
Trupa lui Adrian Vasile a debutat bine, conducând cu 1-0, 2-1 și 5-4, însă scandinavele au izbutit să se desprindă în ultimele 10 minute ale primului mitan. Un rol important l-a avut portarul Katrine Lunde, care a avut un procentaj de 54%, cu 19 aruncări apărate din 35! Norvegianca a fost ajutată și de jucătoarele noastre care au țintit-o deseori și din poziții de unu la unu pe semicerc... De partea cealaltă, portarii noștri n-au izbutit să închidă poarta și pe fondul unui joc slab și în defensivă. Iulia Dumanska a avut 5 mingi parate din 21 (24%), iar Daciana Hosu 3 din 20 (15%). Golurile reprezentativei noastre au fost marcate de Cristina Laslo (6 goluri / 8 aruncări), Crina Pintea (5/6), Nicoleta Dincă (3/3), Lorena Ostase (3/6), Bianca Bazaliu (1/8), Laura Moisă (1/4), Alina Ilie (1/4), Dana Rotaru (1/5) și Bianca Harabagiu (1/6). Principala realizatoare a Norvegiei a fost Kari Brattset Dale, cu 7 goluri din 8 aruncări. În urma acestui rezultat, România se califică în Grupa Principală II cu două puncte, după Norvegia (4 puncte) și înaintea Kazahstanului (0p). Pentru a spera într-o calificare în zona locurilor 1-8, naționala noastră va fi obligată să câștige cel puțin două partide în faza a doua, adică cu Porto Rico (0p) și cu Țările de Jos (3p) sau Suedia (3p), care au terminat la egalitate, 31-31, în ultimul meci din Grupa D. O misiune care se anunță extrem de dificilă.
Campionatul Mondial de handbalGrupa CMeciuri disputateRomânia - Iran 39-11Norvegia - Kazahstan 46-18România - Kazahstan 38-17Iran - Norvegia 9-41Kazahstan - Iran 31-25Norvegia - România 33-22
Clasament1. Norvegia 6 puncte (+71)2. România 4 puncte (+38)3. Kazahstan 0 puncte (-43)4. Iran 0 puncte (-66)
Grupa Principală IIJoi, 9 decembrieNorvegia - Porto RicoRomânia - Țările de JosSuedia - Kazahstan
Sâmbătă, 11 decembrieRomânia - Porto RicoNorvegia - SuediaKazahstan - Țările de Jos
Luni, 13 decembrieȚările de Jos - NorvegiaSuedia - RomâniaPorto Rico - Kazahstan
Clasament la zi1. Norvegia 4 puncte (+39)2. Țările de Jos 3 puncte (+40)3. Suedia 3 puncte (+38)4. România 2 puncte (+10)5. Kazahstan 0 puncte (-49)6. Porto Rico 0 puncte (-78)