România a jucat de la egal la egal cu Norvegia timp de 45 de minute
Echipa feminină de handbal a României a făcut un meci curajos cu multipla campioană olimpică, mondială și europeană, cedând (20-28) după 13-13 la pauză. Naționala noastră se califică în Grupa Principală II a Campionatului European, fără punct, alături de Norvegia (4p) și Germania (2p).
Spre deosebire de partidele cu Germania (19-22) și cu Polonia (28-24), naționala noastră a început foarte bine confruntarea cu scandinavele. Ba chiar a și condus (2-1, 3-2, 4-3). Și deși Cristina Neagu și-a asumat mai mult rolul de servant decât acela de finalizator, România a reușit să țină aproape de o formație care a surclasat Polonia (35-22) și Germania (42-23) în etapele precedente. Primul mitan s-a încheiat la egalitate (13-13), iar al doilea a început în aceeași notă de echilibru. S-a repetat chiar scenariul din prima parte, România conducând din nou (16-15, 17-16), iar Norvegia detașându-se (17-19, 19-23, 20-24). De data aceasta, însă, nu s-a mai izbutit egalarea, iar nordicele s-au impus cu 28-20. O diferență prea mare față de cum s-au desfășurat ostilitățile timp de 45 de minute. În fața Norvegiei, o formație care are în palmares șapte titluri continentale, trei mondiale și două olimpice, România a dovedit o atitudine bună, dar mai ales faptul că și-a ameliorat substanțial jocul. Iar dacă în apărare se observă multă determinare, în atac apar în continuare unele erori nepermise, inclusiv ratări din situații de „unu la unu”. Pentru România au marcat Ostase (6), Buceschi (4), Neagu (4), L. Popa (3), Laslo (2), Iuganu (1). Pentru Norvegia, cele mai bune realizatoare au fost Herrem (6), Dale (5), Oftedal (5) și Mork (4). În ceea ce privește portarii, Dedu a apărat 9 din 23 de aruncări (39%), Dumanska 6 din 19 (32%), iar Lunde 15 din 35 (43%).
România intră fără punct în Grupa Principală II
În celălalt meci al zilei din Grupa D, Germania și Polonia au terminat la egalitate, 21-21. România va evolua în Grupa Principală II fără a avea vreun punct, alături de Norvegia (intră cu 4 puncte) și Germania (2p). Fetele noastre urmează să întâlnească trei echipe din Grupa C al cărui clasament arată astfel după două runde: 1. Croația 4 puncte, 2. Ungaria 2p, 3. Serbia 2p și Olanda 0p. Mâine (marți, 8 decembrie) sunt programate partidele decisive, Serbia - Croația (19.15) și Olanda - Ungaria (21.30). În Grupa Principală I s-au calificat deja Danemarca, Franța, Rusia, Suedia și Spania.