România are două campioane la polo! Echipele feminine Steaua și Rapid vor împărți titlul
După volei, handbal, hochei pe gheață și baschet, polo-ul este al 5-lea sport de echipă în care s-a decis anularea ediției 2019/2020 a competiției interne. Potrivit Agerpres, Federaţia Română de Polo (FRP) a hotărât astăzi (marţi, 2 iunie) încheierea campionatelor naţionale de seniori cu clasamentele de la momentul întreruperii competiției din cauza pandemiei de COVID-19. Iar dacă la masculin titlul de campioană i-a fost atribuit echipei CSA Steaua, la feminin au fost declarate două campioane, CSA Steaua şi CS Rapid.
Preşedinte al FRP, Călin Găvruş a declarat pentru Agerpres: "Au fost discuţii aprinse, dar constructive, dar până la urmă decizia finală a Biroului Federal a fost finalizarea campionatelor masculin şi feminin conform clasamentelor de la data întreruperii şi acordarea titlurilor şi medaliilor. (...) Eu am spus de la început că mi-aş dori să acord titlul în apă, dar, din păcate, cluburile nu au putut susţine măsurile impuse de Guvern. Şi, oricum, la momentul acesta polo ca sport de contact în bazin nu se poate desfăşura... Deci noi suntem într-un fel cu spatele la zid. Nu aveam ce să facem decât să îngheţăm campionatul, cu decernarea titlurilor sau fără. În Biroul Federal a fost o decizie nu strânsă, însă majoritatea a hotărât acordarea titlurilor”. La masculin, așadar, campioană este CSA Steaua, care avea 21 de puncte în momentul întreruperii Superligii, fiind urmată de CSM Oradea (18 puncte), CS Dinamo (15p), Corona Braşov (10p), Sportul Studențesc (7p), AMEFA Arad (6p), Rapid București (5p) și CS Poli Cluj (0p). Participarea în cupele europene se va face ținându-se cont de acest clasament.Pentru Steaua, acesta este titlul cu numărul 17 în palmares, celelalte fiind cucerite în edițiile 1952, 1953, 1954, 1955, 1956, 1990/1991, 1991/1992, 1992/1993, 1993/1994, 1994/1995, 2004/2005, 2005/2006, 2015/2016, 2016/2017, 2017/2018, 2018/2019, 2019/2020. La feminin, situația a fost mai complicată, în sensul că Steaua și Rapid ocupau primul loc, fiecare având câte 13 puncte. "Meciurile directe se încheiaseră ambele 1-1... Aşa că erau despărţite doar la golaveraj, dar şi acolo doar de un gol în favoarea Stelei. Şi atunci reprezentanţii Stelei, ai Rapidului şi ai lui CS Dinamo au hotărât să dăm două titluri. Deci la fete sezonul ăsta avem două campioane, CSA Steaua şi Rapid. E controversată soluţia, dar sunt vremuri extraordinare şi o situaţie specială. E păcat să pierzi titlul la un singur gol. Ideea a venit de la ocupanta locului 3, Dinamo", a declarat Călin Găvruş pentru Agerpres.Pe de altă parte, preşedintele FR de Polo a menţionat că este posibil ca meciurile rămase din campionatele de juniori să se dispute deoarece acestea pot fi reprogramate mai târziu.