România joacă în Fed Cup împotriva Serbiei la Arenele BNR

25 martie 2014 13:19   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Federaţia Română de Tenis a decis ca întâlnirea cu Serbia, din barajul de calificare în Grupa Mondială 2 a Fed Cup, să aibă loc la Bucuerşti, pe Arenele BNR. În zilele de 19 şi 20 aprilie, iubitorii tenisului vor putea urmări la lucru cele mai valoroase, dar şi frumoase jucătoare din lume. Căci din loturile celor două echipe vor face parte tenismene ca Simona Halep, Sorana Cîrstea, Ana Ivanovic sau Bojana Jovanovski.

Întâlnirea de Fed Cup dintre România şi Serbia, contând pentru Play-Off-ul Grupei Mondiale II, va avea loc în perioada 19-20 aprilie, pe Arena Centrală din cadrul complexului Arenele BNR din Bucureşti. În acelaşi timp, dar pe terenurile secundare, se vor desfăşura meciurile de pe tabloul de calificări al turneului ATP 250, BRD Năstase Ţiriac Trophy.

Arena Centrală din cadrul Arenelor BNR este singurul loc din România care, în acest moment, îndeplineşte toate condiţiile pentru buna desfăşurare a unei competiţii de asemenea nivel. Mai mult, terenul principal din Parcul cu Platani a găzduit de-a lungul timpului cele mai frumoase înfruntări şi victorii ale jucătorilor români în competiţiile pe echipe şi individuale.

„Suntem fericiţi că putem ajuta la dezvoltarea tenisului în România şi că ne vom bucura, pentru două zile, de tenis de calitate. Vom avea ocazia să urmărim meciuri susţinute de cea mai bună echipă de jucătoare pe care România a avut-o vreodată şi jucători de top ATP", a declarat Ion Ţiriac, proprietarul turneului BRD Năstase Ţiriac Trophy.

„Având în vedere anvergura întâlnirii România-Serbia din cadrul Fed Cup, credem că locul ales, Arenele BNR, este la înălţimea dorinţelor jucătoarelor noastre, cât şi a aşteptărilor iubitorilor tenisului care pot veni în număr cât mai mare să le vadă şi să le încurajeze. Mulţumim organizatorilor turneului BRD Năstase Ţiriac Trophy pentru sprijinul acordat organizării acestui mare eveniment sportiv, internaţional, la nivel de echipe", a declarat George Cosac, preşedintele Federaţiei Române de Tenis.

Mai multe