România nu a avut nici o şansă în faţa Rusiei, vicecampioana olimpică

23 septembrie 2009 16:30   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Incredibil dacă judecăm după rezultatul final al partidei, România a început meciul incredibil, ajungând să conducă, în minutul 7, cu scorul de 5-1! Din păcate, au fost singurele momente în care româncele au contat, deoarece ex-sovieticele au egalat la 6 în minutul 13 şi de atunci nu au mai cedat iniţiativa. Scorul final, 35-25, exprimă - din păcate - perfect ceea ce s-a petrecut pe teren, româncele fiind nevoite să câştige partida de joi, cu Suedia, pentru a ajunge în semifinalele turneului. Pentru România au marcat: Maier 7 goluri, Neagu 6, Stanca 3, Manea 3, Amariei 2, Puşcaşu 2, Meiroşu 1, Elisei-Ardean 1.Meciul cu Suedia - echipă care în prima etapă a învins Rusia! - este programat a avea loc joi, de la ora 17.00, şi va fi televizat în direct de postul Boom Sport Two. În primul meci din cadrul grupei A, tricolorele au învins echipa ţării gazdă, Danemarca, scor 28-22 (14-11).

Meciul a fost arbitrat de danezii care ne-au acuzat de mită

Incredibil este şi faptul că partida dintre Rusia şi România a fost arbitrată de danezii Martin Gjeding şi Mads Hansen, adică exact aceiaşi care au reclamat la EHF ar fi fost mituiţi cu 30.000 de euro de fostul vicepreşedine al FR Handbal, Petru Paleu, şi antrenorul Aihan Omer, înaintea partidei masculine Muntenegru-România. În urma denunţului, ambii oficiali români au fost suspendaţi pentru următorii cinci ani din competiţiile internaţionale, pe baza declaraţiilor celor doi arbitri nordici.

Mai multe