România participă la CM de handbal cu gândul de a-și forma o echipă adevărată
Lipsită de liderul ei Cristina Neagu, care a decis să ia pauză până la finalul anului, naționala feminină de handbal abordează ediția din acest an a Campionatului Mondial cu un obiectiv pertinent, clasarea între primele 10 locuri. Tricolorele vor debuta în competiția găzduită de Spania vineri, 3 decembrie, în compania Iranului. Ele vor pleca spre Castello mâine, 1 decembrie, chiar de Ziua Naţională.
Singura reprezentantă a României calificată la toate turneele finale ale Mondialelor în sporturile de echipă cu mingea, reprezentativa noastră n-o va avea în componență pe Cristina Neagu. Ceea ce nu s-a mai întâmplat din 2011, când naționala feminină de handbal s-a clasat pe locul 13 la CM din Brazilia. În acest context, selecționerul Adrian Vasile și-a propus să testeze jucătoarele în perspectiva competițiilor viitoare și mai ales a calificărilor pentru Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024. Obiectivul acesta a fost definit de preşedintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, într-o conferinţă de presă organizată recent: ”Aştept să văd o echipă unită, care se bate în fiecare meci, încearcă să fie mai bună şi să se autodepăşească. Eu consider că lucrul cel mai important este să ieşim din acest Campionat Mondial cu o echipă în adevăratul sens al cuvântului, cu oameni cărora le pasă unii de alţii şi încearcă să fie mai buni. Aceasta e baza pe care putem să construim drumul spre Paris 2024. Din punct de vedere al obiectivului, cred că o clasare în primele 10 ar fi meritorie şi ne-ar asigura şi nişte poziţii ok la viitoarele trageri la sorţi”.La cele 24 de ediții anterioare ale CM de handbal în 7 echipa României a ocupat următoarele locuri: 1957 - locul 9, 1962 - locul 1, 1965 - locul 6, 1971 - locul 4, 1973 - locul 2, 1975 - locul 4, 1978 - locul 7, 1982 - locul 8, 1986 - locul 5, 1990 - locul 7, 1993 - locul 4, 1995 - locul 7, 1997 - locul 12, 1999 - locul 4, 2011 - locul 17, 2003 - locul 10, 2005 - locul 2, 2007 - locul 4, 2009 - locul 8, 2011 - locul 13, 2013 - locul 10, 2015 - locul 3, 2017 - locul 10, 2019 - locul 12. Ediția 2021 a CM va fi deschisă miercuri, 1 decembrie, la ora 21.30, cu meciul Spania - Argentina contând pentru Grupa H.Iată componența celor 8 grupe:Grupa A: Franța, Muntenegru, Angola, SloveniaGrupa B: Rusia, Serbia, Camerun, PoloniaGrupa C: Norvegia, România, Kazahstan, IranGrupa D: Țările de Jos, Suedia, Porto Rico, UzbekistanGrupa E: Germania, Ungaria, Cehia, SlovaciaGrupa F: Danemarca, Coreea de Sud, Tunisia, CongoGrupa G: Croația, Japonia, Brazilia, ParaguayGrupa H: Spania, Austria, Argentina, ChinaÎn faza a doua se vor califica primele 3 clasate din fiecare grupă, acestea urmând a fi repartizate astfel: locurile 1-3 din grupele A și B (Grupa Principală I), locurile 1-3 din grupele C și D (Grupa Principală II), locurile 1-3 din grupele E și F (Grupa Principală III) și locurile 1-3 din grupele G și H (Grupa Principală IV). Așadar, dacă va ocupa unul dintre primele 3 locuri în Grupa C, echipa României va evolua în faza a doua alături de Țările de Jos, deținătoarea titlului, Suedia și Uzbekistan.