România și-a aflat adversarele din Grupa Principală II de la CE de handbal

8 decembrie 2020 23:41   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Calificată în faza a doua a turneului final al Campionatului European de handbal care se desfășoară în Danemarca, între 3 și 20 decembrie, echipa feminină a României și-a aflat adversarele din Grupa Principală II. Naționala noastră va juca cu Croația, Ungaria și Olanda.

În această seară s-au disputat ultimele partide din Grupa C. Serbia a ratat egalul, la ultima fază, pierzând în fața Croației (24-25), iar apoi Olanda s-a impus în fața Ungariei (28-24). În urma acestor rezultate, clasamentul final a arătat astfel:  1. Croația 6 puncte, 2. Ungaria 2p (+6), 3. Olanda 2p (-2), 4.  Serbia 2p (-9).Cum echipele intră în faza a doua doar cu rezultatele din meciurile directe,  ierarhia din Grupa Principală II arată astfel: 1.  Norvegia 4p (+27), 2. Croația 4p (+4), 3. Olanda 2p (+2), 4. Germania 2p (-16), 5. Ungaria 0p (-6), 6. România 0p (-11). 

În Grupa Principală I vor evolua Rusia 4p (+13), Franța 4p (+4), Danemarca 2p (+6), Suedia 1p (-4), Spania 1p (-9) și Muntenegru 0p (-10).

Mai multe