Românul Benny Adegbuyi a câștigat meciul anului în kickboxing

20 decembrie 2020 10:09   Alte sporturi
Ultima actualizare:

La 35 de ani, luptătorul român de kickboxing Benny Adegbuyi a obținut victoria carierei în gala Glory 76 de la Rotterdam. El a învins o legendă a acestui sport, Badr Hari.

Românul Benny Adegbuyi l-a învins, sâmbătă, prin KO tehnic în runda a treia, pe marocanul Badr Hari, la gala de kickboxing Glory 76 de la Rotterdam.

“Ce noapte! E un moment la care am visat încă de acum 10 ani, când am urcat pentru prima dată în ring. Au fost mii de ore de antrenament, accidentări, sacrificii. Lucruri care nu sunt în lumina reflectoarelor. Plec imediat spre hotel, apoi abia aştept să ajung acasă să îmi strâng băiatul şi soţia în braţe după atâtea săptămâni fără ei. Mă înclin în faţa voastră şi mă bucur că tricolorul românesc a fost învingător. Noapte bună”, a notat Adegbuyi pe Facebook după victorie.

Gala ar fi trebuit să aibă loc în iunie, dar a fost amânată de atunci de câteva ori, din cauza pandemiei de coronavirus. În octombrie, organizatorii anunţau că gala care fusese reprogramată în 7 noiembrie a fost amânată din nou deoarece Badr Hari a fost testat pozitiv cu coronavirus.

Născut la Cluj, acum 35 de ani, din mamă româncă și tată nigerian, Benny a făcut mai multe sporturi înainte de a se dedica kickboxingului. El a devenit unul dintre cei mai buni luptători din lume, iar victoria de sâmbătă vine să confirme acest lucru.

Mai multe