Rugbyștii zâmbesc din nou. România și-a menținut locul în al doilea eșalon valoric

10 noiembrie 2018 17:34   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Naționala de rugby a României a disputat ieri primul meci oficial după descalificarea de la Cupa Mondială 2019. Iar ”Stejarii” și-au îndeplinit obiectivul: au învins Portugalia (scor 36-6) și au rămas în al doilea eșalon valoric, Rugby Europe Championship.

Pe stadionul din Baia Mare, România nu le-a dat nici o șansă adversarilor într-un meci care se anunța decisiv pentru viitorul rugbyului românesc. Ajunși pe ultimul loc în a doua divizie, după penalizarea cu 25 de puncte primită ca urmare a folosirii unui jucător neeligibil în partidele de calificare la Cupa Mondială, românii au fost nevoiți să joace un meci de baraj pentru menținerea în acest eșalon valoric, contra câștigătoarei diviziei a treia, Portugalia. Diferența de valoare a fost evidentă în favoarea echipei noastre, care s-a impus cu 36-6 (22-3), grație unui start ca din pușcă, cu două eseuri înscrise în primele 8 minute, reușite de Ionuț Dumitru și Melinte. Până la finalul partidei, au mai culcat balonul dincolo de linia buturilor același Melinte, Andrei Gorcioaia şi Vlăduţ Zaharia. A fost primul meci oficial ca antrenor al francezului Thomas Lievremont, dar și ultimul disputat pentru națională de Valentin Ursache, aplaudat la scenă deschisă de miile de spectatori în momentul înlocuirii din finalul partidei.

Mai multe