Rusia, cel mai slab bilanţ în istoria participărilor la JO de iarnă

1 martie 2010 11:04   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Ministrul rus al sporturilor, Vitali Mutko, nu vrea ca acest insucces să fie interpretat ca o umilinţă naţională. ''Aşa este sportul. Trebuie să primim cu înţelegere succesele, dar mai ales înfrângerile sportivilor. Un rezultat negativ nu trebuie văzut ca o umilinţă naţională'', a declarat Mutko pentru ziarul ''Vremia Novosti''. Demnitarului i s-a cerut deja demisia de către o serie de oameni politici ruşi.

Rusia s-a clasat pe locul 11 în clasamentul medaliilor, iar pentru prima oară în ultimii 46 de ani, n-a avut niciun reprezentant pe podiumul competiţiilor de patinaj artistic. Un alt eşec de proporţii a fost înregistrat de echipa masculină de hochei, care nu a prins nici măcar semifinalele turneului olimpic.

Mai multe