S-a lovit de stânci cu 72 km pe oră

10 iulie 2017 20:19
Ultima actualizare:
Porte a stat întins pe ciment minute bune

A pornit în celebra cursă ciclistă cu obiectivul de a termina în tricoul galben la Paris, dar s-a trezit într-un spital din Chambery, cu fracturi la claviculă şi pelvis.

Pe scurt, aceasta e povestea australianului Richie Porte (32 de ani), considerat la începutul Turului Franţei principalul rival al favoritului Chris Froome. Duminică, în etapa a noua, Porte a căzut pe coborârea de pe Mont du Chat, într-un moment în care avea o viteză de peste 70 de kilometri pe oră. Din cauza carosabilului umed, bicicleta australianului a ieşit de pe trasa normală la un viraj, izbindu-se apoi de stâncile de pe marginea drumului.

Rutierul a suferit mai multe răni

 În cădere, Porte a doborât şi un coleg de cursă, Dan Martin, care s-a ales cu leziuni minore. În schimb, lui Richie Porte i-a fost imobilizat imediat gâtul, medicii temându-se de o accidentare gravă. Din fericire, investigaţiile de la spitalul din Chambery au relevat doar două fracturi, de claviculă şi de pelvis, ambele fără deplasare, astfel că sportivul de la Antipozi a scăpat fără operaţie.

Mai multe