Sandra Izbaşa îşi încurajează colegele prin SMS-uri

15 octombrie 2009 17:05   Alte sporturi
Ultima actualizare:

„Le urez multă, multă baftă. Să fie concentrate pe exerciţiile lor. Să facă integralele de la antrenamente. Le ţin pumnii de la distanţă şi sper ca rezultatele pe care le voi auzi să fie îmbucurătoare", a spus Sandra.

Chiar înainte de concursuri, campioana olimpică la sol, la Beijing, nu a uitat să le trimită mesaje de încurajare şi pe telefon.

„Le-am trimis de dimineaţă sms-uri cu mesaje că sunt cu gândul alături de ele", a mai spus gimnasta.

Nu doar ea îi încurajează pe gimnastele şi gimnaştii noştri aflaţi la Londra în febra concursului, ci şi părinţii ei, Roxana şi Florin Izbaşa, care „au tremurat" de multe ori alături de aceştia în marile concursuri, chiar din tribune.

„Am fost cu ei şi la Jocurile Olimpice de la Beijing. Aşa că nu putem să rămânem indiferenţi la rezultatele lor şi strigăm de acasă «Hai România!»", a adăugat tatăl campioanei, Florin Izbaşa.

Mai multe