Scandal la Roland Garros la meciul lui Djokovic

10 iunie 2021 18:48   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Organizatorii turneului de la Roland Garros au reușit să nemulțumească pe toată lumea cu modul în care au gândit desfășurarea actualei ediții. Iar ceea ce s-a întâmplat miercuri noapte a depășit orice imaginație.

Din cauza interdicțiilor impuse de pandemie, francezii trebuie să intre în case la ora 23.00. Asta înseamnă că pe la 22.30 trebuie să golească tribunele, chiar dacă pentru meciul din sesiunea de seară au cumpărat bilet. Așa s-a întâmplat la meciul Djokovic – Berrettini, care intrase în setul al patrulea, când fanilor care plătiseră și 500 de euro pe bilet li s-a spus că trebuie să părăsească tribunele! 5.000 de spectatori au fost evacuați cu forța, în tot acest timp jucătorii fiind trimiși la vestiare În momentul întreruperii partidei, scorul era de 6-3, 6-2, 6-7, 3-2 pentru Djokovic. După aproape 20 de minute, meciul s-a reluat cu tribunele goale și cu plătitorii de bilet revoltați că au plătit bani pe un meci al cărui final nu le era permis să-l urmărească nici măcar la TV, pentru că ei au fost puși pe drumuri! ”Plătim 500 de euro pentru a vedea două treimi dintr-un meci, este inacceptabil!„, s-a răzvrătit un tată care a venit cu cei trei copii ai săi, potrivit lequipe.fr. Acesta nu a mai apucat să-l vadă învingător pe Djokovic, care și-a adjudecat setul al patrulea cu 7-5 și s-a calificat în semifinale, unde va disputa adevărata finală a turneului, contra lui Rafael Nadal.

"Este păcat pentru turneu şi pentru public că există această restricţie. Dar am ştiut-o şi aşa s-a întâmplat. Înainte, atmosfera era ca Cupa Davis, oamenii reacţionând la toate punctele... Sunt fericit că am trăit această experienţă a sesiunii de noapte cu public”, a spus după meci Nole.

Mai multe