Schumacher îşi exprimă admiraţia pentru Vettel

20 noiembrie 2010 13:55   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Germanul Michael Schumacher (Mercedes) şi-a exprimat admiraţia pentru compatriotul său Sebastian Vettel (Red Bull), devenit cel mai tânăr campion mondial de Formula 1 din istorie, precizând că talentul şi perseverenţa acestuia sunt de lăudat.

"L-am felicitiat pe Seb imediat după cursă, însă ţin să îl felicit din nou: combativitatea sa pe parcursul sezonului şi modul în care şi-a jucat atuurile în ultima cursă sunt demne de elogii. Mă înclin în faţa talentului său, a perseverenţei şi cunoaşterii sale. Suntem prieteni de mai mulţi ani şi mă bucur pentru el", a declarat Schumacher pe pagina personală de web.

La revenirea sa în competiţii, după o pauză de patru ani, Michael Schumacher a încheiat sezonul pe locul 9 în clasamentul piloţilor.

Vettel şi Schumacher vor fi coechipieri, săptămâna viitoare, la Cursa Campionilor de la Dusseldorf.

Sebastian Vettel a devenit campion mondial după ultima cursă a anului, deşi nu fost niciodată pe primul loc pe parcursul sezonului şi pleca în Marele Premiu de la Abu Dhabi cu a treia şansă la titlu.

Mai multe