SCM Gloria Buzău și-a anunțat retragerea din Superliga de rugby

28 aprilie 2020 22:54   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Aflată pe locul 6 în ediția 2019/2020 a Superligii la rugby, echipa SCM Gloria Buzău și-a anunțat retragerea din competiție. Gruparea a justificat această devizie prin problemele financiare generate de pandemia de Covid-19. Pe de altă parte, clubul buzoian a precizat că nu va renunța la rugby, ci se va axa pe echipele de copii și juniori.

Într-un comunicat postat pe site-ul oficial se precizează: ”Sport Club Municipal Gloria Buzău dorește să informeze toți iubitorii sportului cu balonul oval că echipa de rugby și-a anunțat retragerea din SuperLiga CEC Bank, în urma amânării începerii returului campionatului național, dar și datorită restricțiilor bugetare survenite în urma pandemiei cu SARS-CoV-2”.Clubul buzoian a subliniat, pe de altă parte, că ”dorește să promoveze valorile locale și să ajute la dezvoltarea viitorilor mici rugbiști buzoieni. În acest moment, la echipele de copii și juniori activează 4 antrenori buzoieni, care se ocupă de 60 de copii, împărțiți în 3 grupe. Se dorește, însă, ca acest număr să ajungă la 100 în viitorul apropiat. Mulțumim tuturor suporterilor care ne-au fost aproape și care ne-au încurajat necondiționat! Vom face tot posibilul pentru a vă face mândri de noua generație de rugbiști ce se formează la Buzău!”.SCM Gloria Buzău este un club polisportiv fondat în 2017, dar secțiile acestuia au o istorie mult mai vechie. Echipa de rugby, de pildă, este continuatoarea celei fondată în anii 70 la întreprinderea Contactoare, din inițiativa Prințului Șerban Ghica, cel care, după ce a fost eliberat din închisorile comuniste, a fost trimis să muncească în acest oraș, ca inginer. Cea mai importantă reușită a echipei de rugby din Buzău s-a consemnat în 1988, când a câștigat Cupa României. Cu șapte meciuri disputate în ediția 2019/2020 a Superligii de rugby, SCM Gloria Buzău ocupa locul 6, penultimul. Gruparea avea 8 puncte, fiind la egalitate cu Dinamo București, ocupanta poziției a 5-a. 

Mai multe