Scriitorul Horia Tecău

6 decembrie 2016 20:09   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Horia Tecău a intrat, în mod oficial, în rândul scriitorilor. El a scris o carte, „Viaţa în ritm de tenis”, care va fi lansată în mod oficial vineri, dar care ieri le-a fost oferită tinerilor practicanţi ai tenisului după ce au jucat cu fostul lider mondial de dublu.

Horia a mărturisit pentru Click! că s-a apucat mai serios de lucru după JO. „Cartea se opreşte după Jocurile Olimpice, unde am cucerit, alături de Florin, medalia de argint. A fost scrisă cu ajutorul a doi editori de la Editura „Curtea Veche”, cărora le mulţumesc. În mare, am înregistrat povestea mea pe reportofon, apoi ea a fost transcrisă aşa cum am povestit”, ne-a declarat Horia.

Cartea, care cuprinde şi poze inedite din copilăria lui, va costa 35 de lei şi, aşa cum spune autorul, ea are un rol bine definit: „Am început să mă gândesc serios ce pot face pentru conştientizarea importanţei educaţiei prin sport. Aşa a apărut ideea acestei cărţi pentru copii în care să explic ce înseamnă sportul pentru mine”.

Mai multe