Sebastian Vettel se va despărți de Ferrari la sfârșitul ediției 2020 a CM de Formula 1

12 mai 2020 14:10   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Cvadruplu campion mondial la Formula 1, Sebastian Vettel (32 de ani) a anunțat că va pleca de la Ferrari la finalul acestui an. Potrivit Scuderiei, cele două părţi nu au ajuns la un acord privind o prelungire a contractului.

Sosit la echipa italiană în 2015, Vettel a disputat 101 curse pentru aceasta, dintre care a câștigat 14. Adică un număr aproape egal cu cel al marilor premii în care a apărat culorile lui Red Bull Racing (113). Cu mențiunea că în perioada în care a pilotat pentru team-ul austriac el a înregistrat 38 de victorii și a câștigat titlul mondial în 2010, 2011, 2012 și 2013. Prin vocea lui Mattia Binotto, Ferrari a recunoscut că decizia de a se despărți de Vettel n-a fost una ușor de luat, germanul fiind apreciat pentru calitățile sale sportive și umane. ”N-a existat o cauză particulară care a condus la această hotărâre, ci numai sentimentul amical că e timpul să ne despărțim. Sebastian face parte din istoria Scuderiei, cu cele 14 victorii ale sale fiind al treilea pilot care a câștigat cele mai multe grand prix-uri sub culorile noastre. În cei cinci ani petrecuți aici, el a terminat de trei ori pe podiumul Campionatului Mondial, la piloți, contribuind din plin la prezența continuă a echipei în avanposturile întrecerii constructorilor. Nu am reușit să câștigăm titlul împreună, dar ne gândim că noi putem reuși frumoase performanțe în ediția 2020”, a declarat șeful Scuderiei citat de lequipe.fr.În acest moment, nu se știe încă sigur către ce echipă va porni Sebastian Vettel. Mai cu seamă că la alte team-uri importante din Formula 1 locurile principale sunt ocupate. Lewis Hamilton şi Max Verstappen sunt piloții nr. 1 la Mercedes, respectiv la Red Bull. Pe de altă parte, locul germanului la Ferrari ar putea fi luat de Carlos Sainz Jr (McLaren) sau de Daniel Ricciardo (Renault). Celălalt pilot al Scuderiei este tânărul și talentatul Charles Leclerc. 

Mai multe