Secretele celui care l-a bătut pe Rafael Nadal
Neamţul e un personaj excentric, ce călătorea la turnee cu o dubiţă în care dormea şi mânca. În plus, nu s-a mai tuns de 19 ani, e tatuat , are cercel în limbă şi un dinte verde.
După două ore şi 34 de minute, Nadal s-a declarat pierzător, scor 7-5, 3-6, 6-4, 6-4. Iată cine e Dustin Brown, cel care a produs surpriza:
Călătorea cu dubiţa la turnee. Născut în Germania, tatăl fiind Jamaican, el participa la turnee mergând cu o dubiţă Volkswagen, în care şi dormea sau mânca. “Era cel mai ieftin”, a explicat el. A călătorit aşa timp de trei ani, între 2004 şi 2007.
Frizură, tatuaje şi cercei. S-a tuns ultima dată în 1996, acum 19 ani, ascultă R&B şi hip-hop, are cercei în urechi, piercing în limbă, un dinte verde şi un tatuaj imens pe torso.A jucat pentru Anglia. S-a certat cu şefii federaţiei din Jamaica pentru că nu-l susţineau şi în 2010 a decis să reprezinte Marea Britanie, cu ajutorul bunicilor săi care sunt englezi. În cele din urmă s-a hotărât să evolueze ca neamţ, ţara de origine.