Serena, răspuns pentru Năstase: "Mă poţi împuşca prin cuvintele tale...mă poţi ucide cu ura ta!"

25 aprilie 2017 10:09   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Serena Williams i-a dat replica lui Ilie Năstase, cel care a avut declaraţii rasiste la adresa sportivei şi a copilului pe care aceasta îl va naşte.

"E dezamăgitor pentru mine să ştiu că trăim într-o societate în care oamenii precum Ilie Nastase pot face comentarii atât de rasiste la adresa mea şi a copilului meu nenăscut şi comentarii sexiste la adresa colegelor mele. Am spus-o şi o voi spune din nou, lumea a ajuns până aici, dar mai avem, încă, mult de parcurs. Da, am doborât atât de multe bariere, dar mai sunt multe altele. Asta (n. red - remarca lui Năstase) nu mă va opri din a pune iubire, lumină şi pozitivitate în tot ceea ce fac. Voi continua să lupt pentru tot ceea ce e drept.

Eu, spre deosebire de tine, nu mă tem. Vezi, eu nu sunt laşă. <<Satisfacţia mea te supără? Mă poţi împuşca prin cuvintele tale...mă poţi ucide cu ura ta, dar, la fel ca aerul, mă voi ridica>> (n.r. fragment din poezia "Still I rise by", ce îi aparţine lui Maya Angelou).

Mulţumesc ITF-ului pentru atenţia acordată tuturor faptelor din acest caz. Ei vor avea întregul meu suport", a scris Serena pe contul său de Instagram.

Înscrie-te în StarManager, fă-ți echipă și antrenează stelele fotbalului european din Liga Campionilor. Poți câștiga premii de etapă sau unul din marile premii puse în joc la finalul competiției!

Mai multe