Serena Williams a intrat în istorie: al şaptelea trofeu câştigat la Wimbledon
Serena Williams a egalat sâmbătă (9 iulie) un record vechi de două decenii: a cucerit titlul la Wimbledon și și-a trecut în cont cel de-al 22-lea trofeu de Grand Slam. Ea a egalat astfel recordul în materie deținut de nemțoaica Steffi Graf.
În finala de sâmbătă, Serena Williams a învins-o cu scorul de 7-5, 6-3 pe nemțoaica Angelique Kerber, luându-și în acest mod revanșa pentru înfrângerea suferită în finala de la Australian Open în fața aceleiași jucătoare.
Pentru Serena Williams, care își păstrează astfel coroana cucerită anul trecut, acesta a fost al șaptelea titlu pe iarba londoneză. Ea mai are în palmares șase titluri la Australian Open, trei la Roland Garros și tot șase la US Open. Aseară, după închiderea ediției, ea a jucat și finala de dublu la Wimbledon, alături de sora ei, Venus.