Serena Williams nu se aștepta să devină mamă. ”Nu știu ce trebuie făcut cu un copil”

3 iulie 2017 21:54   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Logodnicul Serenei Williams abia așteaptă să intre în concediul de paternitate și declară că este nerăbdător să fie pus în fața faptului împlinit. Alexis Ohanian vrea să înlăture stereotipurile conform cărora doar femeile au grijă de copii.

Alexis Ohanian spune că logodnica sa, Serena Williams, va fi o mamă minunată și că vor încerca să se îndepărteze de stereotipul pe care mulți oameni îl gândesc, acela că femeile se implică mai mult de îngrijirea copilului, în timp ce bărbatul aduce bani în casă.

Jucătoarea de tenis este pregătită să-și întâmpine primul copil cu co-fondatorul Reddit. Alexis o laudă la orice pas, spunând că va fi o mamă extraordinară.

”Va fi o mamă grozavă și nu de puține ori am observat asta. Politica noastră la Reddit ajută și sprijină bărbații și femeile când sunt pe cale să primească un nou membru în familie și avem concedii generoase pentru părinți. Vrem să distrugem acel stereotip care spune că femeile au grijă de copii și bărbații muncesc. Vrem să acordăm această oportunitate fiecăruia”, a declarat logodnicul Serenei, potrivit Metro.

În urmă cu puțin timp, campioana la tenis mărturisea că nu știe ce trebuie făcut cu un copil, însă Alexis are încredere în sentimentul matern al logodnicei sale. Serenei nu i-a venit să creadă în momentul în care a aflat că este însărcinată, mai ales pentru că avea planuri mărețe pentru cariera ei în acest an, voind să joace la Australian Open și să câștige Wembledon.

”Nu știu de ce. Dacă mi-ai fi spus anul trecut prin octombrie, noiembrie, că voi avea un copil sau că voi fi însărcinată, ți-aș fi spus că ești cel mai mare mincinos din lume. Pare că nu este real, asta simt acum. Trebuia să se întâmple mai devreme sau mai târziu, dar parcă trece pre repede. Nu știu ce să fac cu un copil, nu am nimic... Nu am absolut nimic pentru camera copilului”, mărturisea Serena Williams.

Mai multe